Claudia Ariton
Ne intrigă adesea uşurinţa cu care multe dintre prietene sau cunoştinţe consumă prajitură după prajitură, însumând calorie după calorie, fără a se îngrăşa un gram. În timp ce noi transpirăm în timpul şedintelor de fitness şi nu ştim la ce metode sau cure de slabire să mai apelăm, ele consumă cu nonşalanţă prăjeli şi creme în cantităţi “industriale”, ajutate fiind de un “metabolism rapid”.
Pe de altă parte, noi, cele mai puțin norocoase, care nu ne putem lăuda cu “arderi” la fel de rapide, ci, mai degrabă, cu un așa-zis sindrom al “metabolismului leneș”, acumulăm kilograme în plus cu fiecare masa copioasă pe care o luăm. Ba mai mult, atunci când facem eforturi (supraomenesti) să rezistam mâncărurilor apetisante și ne “spetim” la sală, observăm, cu dezămagire și frustrare, că “șunculițele” nu se lasă duse cu niciun chip.
Greșeala constă, conform opiniei specialiștilor în domeniu, în faptul că trecem cu vederea necesitățile reale ale organismului nostru. Până la urmă, fiecare persoană este diferită și are nevoi diferite de ale celorlalți. Un regim de alimentație care funcționează în cazul prietenei tale ar putea să nu dea aceleași rezultate și în cazul tău, prin simplul fapt că fiecare organism arde sau stochează caloriile într-un ritm diferit. Tocmai acest ritm al organismului de a consuma caloriile poartă numele de metabolism, reprezentând un proces esențial pentru păstrarea sănătatii și vitalității noastre.
După cum precizează Janice Elizabeth Small, autoarea lucrării “The Diet Exit Plan”, pe site-ul Ezinearticles.com, folosim 60% din caloriile acumulate zilnic doar pentru a ne menține… în viață. Restul de 30% sunt consumate în urma activității fizice, iar 10% sunt atribuite procesului de digestie. Deși ar putea să ți se pară un mecanism suficient de complex pentru a te resemna și a ridica din umeri neputincioasă, există mici trucuri la care poți apela pentru a-ți stimula metabolismul și a arde caloriile mai ușor:
Mănâncă puțin și des
Dacă vei lua mese scurte, de cinci-șase ori pe zi, îți vei pune metabolismul “la lucru”, arzând mai multe calorii decât dacă mănânci de două ori pe zi și consistent.
Evită, pe de altă parte, să cazi în patima “înfometării”, sperând că vei slabi mai ușor, deoarece îți pui sănătatea în pericol și vei acumula kilograme “cu viteza luminii”, odată reîntoarsă la vechiul regim de alimentație. Dacă organismul tău îți “cere” să-l hrănești, răspunde necesităților acestuia, luând o mică gustare hipocalorică. Este infinit mai bine decât sa te infometezi, riscând să încetinești procesul arderilor din organism.
Potrivit site-ului Healthmad.com, dacă vei consuma mai puțin de 1.200 de calorii pe zi, organismul tău va percepe faptul că e timpul să treacă la… economii, iar rata metabolismului va scădea drastic. Mai degrabă consumă orice aliment cu moderație (in special pe cele mai bogate caloric) și contracarează efectele oricărui exces prin ore suplimentare de sport.
Nici varianta miraculoaselor pastile din plante, care promit sa-ti crească rata metabolismului, nu este cea mai fericita. Majoritatea acestor pilule nu au cu adevărat efect, de aceea este preferabil să slăbești prin adoptarea unui stil de viață sănătos și echilibrat.
Nu “sări” peste micul dejun
Deoarece te afli într-o stare de “repaus”, metabolismul tău încetinește pe timpul nopții; astfel încât, dimineața trebuie sa îți reîncarci bateriile, luând un mic dejun sănătos și punându-ti metabolismul în mișcare. Cerealele cu lapte, carnea de pui la grătar, iaurtul și fructele alcătuiesc un meniu complet pentru masa de dimineață, absolut esențială pentru a-ți păstra energia și puterea de munca pana la pranz.
Proteine, fibre și… picanterii
Janice Elizabeth Small te sfătuiește să mănânci alimente bogate în proteine sau fibre, pentru a-ți stimula metabolismul și a pierde kilograme mult mai ușor. Explicația constă în faptul că organismul nostru consumă mai multă energie pentru a digera proteinele, decât în cazul carbohidraților sau al grasimilor. Cu alte cuvinte, cei care iau o masa bogată în proteine vor consuma de două ori mai multe calorii în urmatoarele ore după ce au terminat de mâncat decât cei care au luat o masă bogată în carbohidrati.
Care sunt alimentele cu un conținut proteic ridicat, care pot fi incluse într-un regim de alimentație sănătos? Peștele, carnea de pui sau curcan, pregătite la grătar sau la cuptor, dar și ouăle sau lactatele sunt bogate în proteine, gustoase și sănătoase.
Adevărati “dușmani” ai problemelor gastrointestinale, îmbunătățind activitatea tranzitului și luptând contra constipației si, implicit, a acumulării toxinelor în organism, fructele, legumele, iaurtul sau produsele din faină integrală conțin multe fibre și contribuie la îmbunătățirea digestiei. Cei care beneficiază de o digestie ușoară ard caloriile mult mai repede.
Pentru iubitoarele mâncărurilor picante, aceasta va fi o veste excelentă: potrivit studiilor de specialitate, tot ceea ce este picant (dar mai ales praful de chilli) crește ritmul metabolismului cu până la 25% după consum. Bineînțeles, acest lucru nu înseamnă să ne aruncăm asupra mititeilor și cârnăciorilor picanți, în speranța că ne vom trezi peste noapte posesoarele unei talii de vis…
Mai ușor cu alcoolul…
Nu are absolut niciun beneficiu nutritiv (cu exceptia, poate, a vinului – “secretul longevitatii”, dupa ultimele studii), te deshidratează și inhibă procesul prelucrării eficiente a grăsimilor. În urma tuturor acestor efecte negative, metabolismul și silueta au de suferit. Iată de ce este bine sa stai departe de orice licori, oricât de delicioase…
Apa rece… ca gheața!
La polul opus față de alcool, apa este băutura cea mai ieftina, sănătoasă și la îndemână pe care o putem alege. Iar dacă este și rece ca gheața, metabolismul va lucra în plus pentru a aduce temperatura apei baute la nivelul celei proprii corpului tău.
Dacă ești adepta schimbărilor și nu suporți monotonia unei diete, poți alterna consumul de apă rece cu cel al ceaiului verde, eficient în stimularea metabolismului și în eliminarea toxinelor.
La saună sau la schi?
Un aspect inedit al procesului de stimulare a metabolismului este influența exercitată de temperaturile extreme asupra organismului nostru. Dacă suntem expuse temperaturilor caniculare sau, din contră, nordice, metabolismul poate fi stimulat cu pana la 20%, menționează Smith, pe site-ul Ezinearticles.com.
Dacă, insă, nu iubești sauna sau zonele înzăpezite, poți încerca să micșorezi temperatura locuinței tale cu câteva grade iarna sau sa oprești pentru câteva ore aerul condiționat vara. Silueta de vis merita sacrificii…
Mișcare și iar mișcare
Dacă nu poti trăi fără sport, meriți toate uralele. Dacă te urnești mai greu decât o stâncă, atunci am o veste proastă pentru tine: o silueta armonioasa și tonifiată este imposibil de obtinut fară ceva mișcare.
Din fericire, nu suntem consemnate să practicăm un anume sport, dacă nu-l suportam. Ai o sumedenie de activități din care poti alege, în functie de preferinte sau de timpul și energia de care dispui: de la exercițiile practicate într-o sală de fitness, cu sau fără instructor, până la sporturi în aer liber (volei, handbal, badminton etc.) sau chiar sporturi extreme (alpinismul, de exemplu).
Practicând orice tip de activitate fizică, chiar și o mică plimbare după masa de seară, metabolismul tău va lucra “la cote maxime”, iar tu te vei bucura de o sănătate de fier și de o siluetă de invidiat.
sursa: www.eva.ro
CITEŞTE şi alte articole:
Comentarii recente