Raw Food

Material publicat prin amabilitatea Dolce Vita

Unul dintre cele mai prolifice și inovative domenii din ultimii ani este cu siguranță cel al dietelor și regimurilor alimentare. Ideile originale, complexe și inedite au adus valențe noi tradiționalului verb „a mânca”, de cele mai multe ori punând bazele unor adevărate filozofii de viață.

Poate cea mai radicală dintre acestea este mișcarea Raw Food sau „bucătăria fără foc”. Aceasta promovează consumul exclusiv de alimente care nu au fost preparate la mai mult de 38 de grade C (aproximativ temperatura corpului nostru), nu au fost tratate, pasteurizate sau procesate în vreun fel.

Desigur, aceste idei nu sunt noi căci oamenii au consumat alimente crude înainte de a descoperi focul, iar după acest punct au existat numeroase momente în istorie când reîntoarcerea la acest regim a fost promovată cu succes.

Alimentele crude conțin:

  • apă
  • enzime active și vitamine
  • minerale și vitamine
  • clorofilă, esențială pentru mintea și corpul nostru
  • bacterii și microorganisme care ajută sistemul imunitar

Acest stil de viață are, ca și element central, regimul alimentar însă ca și filosofie, mișcarea Raw Food propovăduiește respectul pentru planetă, pentru roadele sale și beneficiile, la nivel fizic și psihic, pe care le poate avea organismul uman, odată purificat de toxinele provenite din alimentele procesate. Mai mult decât atât, consumul de alimente crude este benefic deoarece toate elementele nutritive care de obicei se pierd prin fierbere, coacere sau prăjire, sunt astfel conservate.

Susținătorii „bucătăriei fără foc” încearcă să oficializeze acest regim ca unul terapeutic, având convingerea fermă că poate preveni unele boli și poate deveni cu ușurință un regim de slăbit. (Nu din întâmplare cei mai mulți adepți Raw Food se află în Statele Unite, acolo unde „boala națională” este obezitatea.)

Studiile arată că aditivii, conservanții și coloranții pot favoriza apariția cancerului, iar unele elemente chimice (HCA) apărute o dată cu prăjirea cărnii sunt chiar cancerigene.

Chiar dacă nu devii peste noapte adeptul acestei filosofii, un regim de detoxifiere pe o perioadă determinată de timp este întotdeauna benefic. Iar o dietă bazată bazată pe fructe și legume proaspete nu are cum să-ți facă rău. Așadar, de ce nu Raw Food?

CITEŞTE şi alte articole:
  1. Slow-food versus Fast-food
  2. Taie din glucide ca să scapi de grăsime
  3. Tabel calorii alimente – alimente diverse
  4. Câte calorii are un ou – să facem cunoştinţă cu un aliment minune
  5. Nutriţia, principalul element al sănătăţii
  6. Cum să ne menţinem greutatea după o cură de slăbire
  7. Seleniu
  8. Deşteptarea metabolismului
  9. Alege peștele
  10. Alimente ce-ţi modelează silueta

2 comentarii la Raw Food

  • invatat o multime

  • In bucataria raw, atunci cand se vorbeste despre gatit, de fapt se vorbeste despre preparat cu blender-ul, macinat si deshidratat (eu stiu ca pana in 46 de grade celsius ar fi ok, aceast fiind temperatura pana la care rezista enzimele din alimentele crude).

Adaugă un comentariu