Despre mine

Bine ați venit la FitClub.ro

Mă numesc Marius Bujor, m-am născut în 1978, în București. Sunt jurnalist și instructor de culturism și fitness, iar cât privește experiența, lucrez în presă din anul 2000 și practic culturismul din 1998.

Acest site s-a născut din trei pasiuni: culturismul, profesia de ziarist şi dragostea pentru natură. Fitclub.ro îmi oferă ocazia să mă documentez permanent, să fiu mereu la curent cu tot ce este nou în culturism, fitness și nutriție. În același timp, am prilejul să practic meseria de care mă simt foarte legat și care mi-a adus nenumărate bucurii. Mai mult decât atât, Fitclub.ro mă ajută să promovez una din valorile în care cred – o viaţă sănătoasă şi cumpătată, în strânsă legătură cu natura.

Cei care doresc să trăiască sănătos pot găsi pe FitClub.ro articole obiective și bine documentate, ce au ca sursă cele mai pertinente publicații românești şi străine de fitness, culturism, sănătate și nutriție. Nu lipsesc nici textele scrise de mine, inspirate din propria experiență și din lucrările de specialitate pe care le-am studiat.

Sper ca FitClub.ro să fie de folos tuturor celor care și-au dat seama că un mod de viață activ și sănătos, dar şi un mediu înconjurător nepoluat, sunt condiții absolut necesare pentru o viaţă frumoasă şi îndelungată.