Diete de Slăbit Dieta cu supă de varză

Dieta cu supă de varză

0
DISTRIBUIȚI

Deși combătută de toți specialiștii în nutriție, dieta cu supă de varză continuă să se bucure de multă popularitate. Cum arată această cură de slăbire, cât este mit și cât realitate, este sănătoasă, merită efortul să ne batem capul cu ea? Câteva întrebări care își au răspunsurile mai jos.

de Marius Bujor

Cura de slăbire cu supă de varză este un regim radical, care se axează pe consumarea unei supe de varză sărace în calorii, de 7 ori pe zi. Este considerată o „dietă excentrică” prin faptul că promite o pierdere în greutate rapidă.

dieta cu supă de varză

Cuprins

O parte dintre cei care susţin dieta cu varză afirmă că o persoană poate obține o scădere în greutate de până la 6-7 kg săptămânal. Specialiștii în nutriţie consideră, însă, ca fiind aproape imposibil să pierdem o cantitate atât de mare de grăsime corporală într-o săptămână.

  • Dieta cu supă de varză – ce este și cum a apărut

Originile exacte ale regimului nu sunt pe deplin cunoscute, dar a devenit tot mai populară începând cu anii ’80. Unele surse susţin că dieta a fost utilizată iniţial în mediul clinic, pentru a stimula pacienţii să piardă grăsime rapid înainte de operaţii.

  • Dieta cu supă de varză – principii

Această dietă este o variantă de „post modificat”, care conţine atât de puţine calorii, încât cei care o urmează vor pierde foarte repede din greutate, pe parcursul săptămânii cât durează regimul. De fapt, nu este nimic magic în legătură cu varza sau cu supa de varză, care să încurajeze pierderea în greutate. Numărul foarte mic de calorii este cel care face planul să funcţioneze.

Deşi există câteva versiuni ale dietei, toate au în comun premisa că dacă mănânci destulă supă de varză atunci când îţi este foame, vei fi sătul suficient de mult timp ca să poți respecta această dietă săracă în calorii, o săptămână întreagă.

Cei care urmează această dietă pot slăbi foarte mult într-o săptămână, însă corpul va pierde în primul rând lichide şi mai puţin grăsime corporală. Iată de ce o bună parte din kilogramele pierdute, se vor reîntoarce, de îndată ce dieta este abandonată.

Aşadar, dieta susține că poți să slăbești mâncând oricât dorești, atâta vreme cât este vorba de supa de varză şi cele câteva alimentele permise în fiecare zi. Băuturile includ doar apă și sucuri de fructe neîndulcite, atunci când ai voie fructe. Sunt interzise pâinea, băuturile carbogazoase și alcoolul.

Dieta cu supă de varză – plan

Zi 1 – supă de varză plus cât mai multe fructe, minus banane.
Zi 2 – supă de varză plus legume sărace în calorii, plus un cartof copt în coajă cu puțin unt.
Zi 3 – supă de varză plus fructe și legume, minus cartofi și banane.
Zi 4 – supă de varză plus maximum 8 banane și lapte degresat.
Zi 5 – supă de varză plus maximum 300 grame de carne de vită, pui sau peşte și cel mult 6 roșii.
Zi 6 – supă de varză plus carne de vită și legume la discreție (minus cartofi).
Zi 7 – supă de varză plus 2 căni de orez brun, legume (minus cartofi) și suc de fructe neîndulcit.

Supa de varză – rețetă

Ingrediente:

  • 1 pachet amestec de ceapă uscată pentru supă
  • 2 cuburi concentrat de supă de pui sau vită
  • 1 țelină fără frunze, tăiată cuburi
  • ½ varză albă tăiată mărunt
  • 3 morcovi tăiați felii
  • 2 ardei grași tăiați felii
  • 6 cepe verzi mari
  • 1 ceapă galbenă, albă sau roșie mare tăiată mărunt
  • 1 sau 2 conserve cu roșii cuburi sau întregi
  • sare, piper, pătrunjel, usturoi, sos de soia după gust (sau orice alte condimente).

Preparare:

Se unge o oală cu ulei și se călesc legumele, cu excepția verzei și a roșiilor, până devin fragede. Se adaugă varza și aproximativ 12 căni cu apă, apoi cuburile de concentrat de supă, amestecul de ceapă pentru supă și condimentele. Se lasă la fiert până se frăgezesc ingredientele și se adaugă roșiile.

  • Dieta cu supă de varză – beneficii

Singurul beneficiu real ar fi acela că îi determină să mănânce mai multe legume, pe cei care vor să o încerce. Astfel, abandonarea obişnuinţei de a consuma alimente de proastă calitate tip „junk food” poate fi un lucru bun. Un alt aspect benefic ar fi acela că varza – împreună cu celelalte crucifere precum broccoli şi conopida – ajută la prevenirea cancerului.

  • Dieta cu supă de varză – critici

O primă mare problemă este aceea că dieta nu oferă nici o explicaţie ştiinţifică asupra modului în care funcţionează. De asemenea, este una dintre cele mai combătute diete de către specialişti, care susțin că aceasta conține toate elementele unui regim dezechilibrat. Dieta nu este personalizată și nu există recomandări privind exercițiile fizice, vitale în orice cură de slăbire. Un alt aspect negativ ar fi acela că regimul este teribil de sărac nu doar în calorii, ci și în vitamine, minerale și mai ales în proteine – cărămizile din care suntem construiți, atât de importante pentru buna funcționare a organismului. Practic, este aproape imposibil să obţii toate principiile nutritive necesare organismului şi să fii sătul cu atât de puţine calorii. Un bol „fără fund” cu supă de varză, împreună cu cele câteva alimente permise, oferă cel mult o schiţă a necesarului alimentar zilnic al organismului.

Cei care au avut voința extraordinară să testeze dieta cu supă de varză au experimentat senzații foarte neplăcute de balonare și gaze. Apoi, regimul este teribil de monoton – se consumă aproape acelaşi meniu, cu mici variații, pe parcursul unei săptămâni. Astfel, cel care urmează această dietă îşi asigură mult prea puţine calorii, sub pragul deja nesănătos de 800-1.050 de calorii pe zi. Specialiştii sunt de acord că un regim sub 1.200 de calorii zilnic este periculos, dacă este urmat fără supraveghere medicală.

  • Dieta cu supă de varză – celebrități

În ciuda contraindicațiilor, multe vedete s-au gândit să o urmeze, cel puțin așa spun ele. Printre vedetele care se pare că au încercat dieta cu supă de varză se numără cântăreața Dolly Parton, actrița și manechinul Jaime Pressly și chiar Bill Clinton.

  • Dieta cu supă de varză – concluzii

Dieta cu supă de varză pentru slăbit nu poate fi o soluție pe termen lung, cu atât mai mult dacă mai practici culturismul sau un alt sport. De vină este metoda de slăbire și nu alimentul în sine, fiindcă varza este o legumă foarte sănătoasă, bogată în fibre, vitamine, minerale și antioxidanți. Deci, crudă sau gătită, varza ne poate aduce multe beneficii, chiar dacă nu este o idee excelentă să o folosim într-o supă pentru slăbit.

În concluzie, dacă te interesează o cură de slăbire eficientă și sănătoasă, orientează-te spre un regim care să conțină toate principiile unui mod de viață sănătos, inclusiv activități fizice efectuate regulat, în care își poate găsi loc şi supa de varză

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here