Exerciții de fitness și culturism Exerciţii pentru fese

Exerciţii pentru fese

Listă cu exerciţii pentru fese care te vor ajuta să ai un fund ferm şi senzual

Nu toţi avem un fund sexy, dar oricine poate să aibă, dacă execută corect câteva exerciţii. Să facem, mai întâi, cunoştinţă cu această grupă musculară.

culturismMuşchii fesieri cuprind fesierul mare (gluteu mare), fesierul mijlociu (gluteu mijlociu) şi fesierul mic (gluteu mic). Fesierul mare este cel mai voluminos din această regiune şi unul dintre cei mai puternici muşchi din corp. Dimensiunea lui se datorează adaptării omului la mersul vertical, în două picioare.

Fesierii nu sunt doar puternici, ci contribuie semnificativ la aspectul sexy, după cum spuneam la începutul articolului. Este posibil să nu te intereseze neapărat masa musculară, adică să ai fesierii mari. Dacă vrei să ai un fund ferm, execută aceste exerciţii pentru fese cu greutăţi care să îţi permită să faci cel mult 20-25 de repetări fără ajutor. Dacă, totuşi, te interesează masa musculară, creşte greutatea până în punctul în care poţi efectua de unul singur 6-10 repetări.

gantere

Exerciţii de fitness și culturism pe grupe musculare:

Piept (pectorali) Abdomen
Spate (dorsali) Fese
Bicepşi Coapse
Tricepşi Gambe
Umeri (deltoizi) Antebraţe

Bibliografie
Antonie, Mihail, Trupuri fierbinţi prin arta corpului, Editura Gheorghe Alexandru, Craiova, 1998
dr. Damian, Şerban, Superfit: esenţialul în fitness şi culturism, Grupul Editorial Corint, Bucureşti, 2006
Chirazi, Marin; Ciorbă, Petru, Culturism. Întreţinere şi competiţie. Polirom, Iaşi, 2006
Delavier, Frédéric, Anatomia unui corp perfect. Ghid pentru dezvoltarea musculaturii, Editura Litera, Bucureşti, 2009
Mentzer, Mike; Little, John, High-Intensity Training the Mike Mentzer Way, McGraw- Hill, 2002
100 exerciţii, Supliment al revistei „Culturism”, ediţia a II-a, Editura Redis Co. S.R.L.