Putem spune că, alături de haltere și gantere, centurile au ajuns să fie unul dintre simbolurile culturismului. Problema este cât de necesare sunt, iar dacă sunt, este oare cazul să le purtăm tot timpul pe parcursul antrenamentului?
după Culturism&Fitness
[adinserter name=”FitClub Text 336 x 280 (Non AMP)”]
Teoria în favoare purtării centurii afirmă că aceasta determină creșterea presiunii intraabdominale, ceea ce ar duce la o mai bună stabilizare a coloanei vertebrale în zona lombară. Astfel, scade riscul accidentării zonei lombare și permite folosirea unor greutăți mai mari.
Majoritatea studiilor susțin, însă, că centura asigură beneficii doar dacă este folosită la eforturile maximale (o repetare pe serie) și nu pentru seriile cu 5-10 repetări.
Specialiștii au observat, într-un studiu recent, că purtarea centurii crește presiunea intramusculară din erectorii spinali, iar acest lucru se pare că stabilizează trunchiul.
Într-un alt studiu, 69 de femei au efectuat fie o încercare maximală cu centură, fie fără centură. Concluzia a fost că purtarea centurii îmbunătățește capacitatea ridicării greutăților.
Aceste două studii, chiar dacă sunt favorabile purtării centurii, nu demonstrează că folosirea ei este benefică la toate exercițiile. Peter Melanson, coordonator al programelor educaționale pentru National Strength and Conditioning Association (NSCA) este de părere că „principiul folosirii centurii este pentru siguranța ridicării unor greutăți maximale sau aproape maximale; sugerez evitarea centurii, dacă sunt folosite greutăți mai ușoare, pentru a întări mușchii care stabilizează trunchiul.”
Este vorba de aceeași situație ca în cazul bretelelor pentru priză – devii mai puternic în priza antebrațelor dacă folosești cât mai puțin bretelele și nu invers.
Așadar, centura trebuie utilizată doar atunci când folosim greutăți mari. Mușchii care stabilizează coloana cresc și devin mai puternici când sunt solicitați, nu când îi protejăm.
Salut…practic acest sport…(culturismul) de 1 an si vre`o 3 luni…nu am facut deloc cu centura pana acuma 2 sapt si debea acuma am observat cat de importanta este doarece am durere foarte mare de spate (in jurul lombarilor)….daca vrei sa nu patiti asta ….cand facem spate in general la ramaturi cu bara gantere folositi centura:) …Multa bafta 🙂